Acasă Coaching Sanatate Emotii / Boli Cum sa descifram limbajul secret al corpului copilului

Cum sa descifram limbajul secret al corpului copilului

93
0

Studierea problemelor de natura psihologica a pus in evidenta existenta unui inconstient familial, care ne transmite o moștenire psihica si ne conduce, atunci cand nu este constientizata, spre un destin particular. Suntem o veriga din lantul generatiilor, legate fizic prin gene si pe plan psihic prin inconstientul familial. Tot ce nu este rostit se va transforma in boala si se va exprima prin dureri.

„Corpul copilului este limbajul istoriei parintilor sai” remarca psihogenealogi renumiti pe plan mondial.

Simptomele si mesajele transmise de corpul copilului la nivel de subconstient sunt, adeseori, neintelese sau decodificate eronat de parinti. Comunicarea nonverbala in exprimarea emotiilor, gandurilor si trairilor copilului, transpusa in limbaj corporal, necesita, din partea parintilor, cunoasterea faptului ca noi purtam programe interioare, genealogice, in functie de trecutul nostru familial. Pentru a sti cu adevarat cum sa descifram limbajul secret al corpului copilului in diverse momente si situatii de viata.

“Corpul copilului ne vorbeste” de Willy Barral

Istoria parintilor se reflecta in simptomele copiilor

O carte exceptionala, transformatoare pentru parintii care se confrunta cu boli sau tulburari misterioase ale copiilor, numite tulburari psihosomatice din primii ani de viata. Aceste tulburari, care nu regreseaza la medicamente, perturba intregul intregul echilibru familial. Iar parintii se simt confuzi si neputinciosi.

Despre ce este vorba? Fiecare generatie isi traieste viata trecand prin trauma originara, pe care o transmite generatiei viitoare. Esential este impactul pe care existenta noastra inainte de concepere si cea din timpul sarcinii il au asupra sanatatii copilului. Este vorba nu despre alimentatie, ci despre tot ce compune existenta viitorilor parinti: fizic, psihologic, relatiile cu ceilalti, deciziile luate in cadrul cuplului, neintelegeri de familie nerezolvate, conflicte latente.
Corpul copilului este limbajul istoriei parintilor sai. Pornind de la aceasta afirmatie a lui Françoise Dolto, unul dintre mentorii sai si un medic psihanalist francez de renume in privinta influentei istoriei parintilor asupra corpului copilului, Willy Barral construieste in aceasta carte un adevarat sistem explicativ al cauzelor nevazute si neimaginate care se afla la baza tulburarilor psihosomatice ale celor mici, inca din perioada prunciei. Barral recurge la experienta sa clinica, alaturi de copii autisti, si la cea ulterioara, de psihanalist, transpunand informatia intr-o lectura extrem de placuta.

Care este valoarea cartii?

Cartea contine excelente analize, studii de caz, prezentari de cazuri clinice rezolvate cu succes, descrieri elaborate, fie sub forma unor dialoguri intre psihanalistul Willy Barral si scriitoarea Isabelle Yhuel, fie sub forma unor concluzii si confesiuni de analiza medicala. Indiferent cum, exceptionale sunt unghiul de abordare,  viziunea si abordarea medicala a cercetatorului preocupat de legatura dintre psihism si corp, de saga familiala, de secretele de familie si, mai ales de simptomele si mesajele transmise de corpul copilului la nivel de subconstient.

Cine este autorul?

Willy Barral s-a format ca psihanalist la scoala lui Françoise Dolto si Pierre Solié, de influenta jungiana. Inainte de a o cunoaste pe Françoise Dolto, s-a confruntat cu enigma copiilor autisti, cu care a incercat sa stabileasca punti de comunicare in calitate de director al unui spital de copii. Este una dintre vocile cele mai nonconformiste si mai originale ale psihanalizei franceze. Din 1985, a fost presedintele Asociatiei La Harpe – Enfant de Droit. In ianuarie 1990, Asociatia a organizat, in cadrul UNESCO, primul colocviu international in memoria lui Françoise Dolto, intitulat La Revolution des petits pas („Revolutia primilor pasi“), desfasurat sub egida ONU si a Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului. CLICK AICI PENTRU CARTE

“Limbajul secret al corpului”

de Anne Ancelin Schützenberger

Aceasta minunata carte, adresata publicului larg si scrisa fara jargoanele specializate, ne demonstreaza cum anume comunicarea nonverbala are o importanta covarsitoare in succesul sau insuccesul interactiunilor interumane. Doar 7% din mesajul pe care il comunicam este transmis prin intermediul cuvintelor, iar 38% prin tonul, ritmul si volumul vocii. Restul de 55% se transmite prin limbajul trupului.
Limbajul corpului nu se rezuma doar la un simplu gest care ne-ar putea trada, ci reprezinta o suma de semnale transmise inconstient de propriul corp. Culoarea hainelor, pozitia ocupata intr-o incapere, pipairea repetata a urechii sau o bijuterie care atrage toate privirile ne ajuta sa ne intelegem mai bine interlocutorii.
Care este valoarea cartii?
Timp de mai multe decenii, comunicarea nonverbala, dar si ideile si teoriile aferente, au constituit una dintre temele pe care Anne Ancelin Schützenberger le-a studiat cu predilectie, cartea de fata fiind prima care i-a fost dedicata. Cu ajutorul ei, veti invata sa va controlati mai bine limbajul trupului si tonul pentru a exprima exact ceea ce doriti sa transmiteti. In plus, daca veti reusi sa descifrati limbajul corporal al interlocutorilor, ii veti putea cunoaste mai bine, eficientizandu-va astfel comunicarea cu ei.

Comunicarea nonverbala, acest limbaj „secret“ al corpului, nu se refera la un gest care ne‑ar putea trada, nici la o minciuna ce ar trebui decriptata, ci reprezinta un semnal in-constient emis de corp, uneori de suferinta, alteori de bucurie, pe care este bine sa‑l intelegem imediat, pentru a ne face viata mai usoara.

Cine este autorul?

Anne Ancelin Schützenberger a creat doua mari scoli: Scoala franceza de psihodrama si metode de grup si Scoala de psihogenealogie clinica Anne Ancelin Schützenberger. Publicatiile sale au la baza lucrul practic cu pacientii. Printre cartile ei se numara Le Psychodrame, Sortir du deuil, surmonter son chagrin et réapprendre à vivre, Psychogénéalogie. Guérir les blessures familiales et se retrouver soi sau Exercices pratiques de psychogénéalogie. Din 1970, incepe sa se formeze in metodele complementare de tratare a cancerului si de asistenta psihologica a bolnavilor si a familiilor acestora. In 1985, publica Vouloir guérir, l’aide au malade atteint d’un cancer si se ocupa de bolnavi de cancer in faza terminala, dintre care unii inca mai traiesc. In calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schützenberger coordoneaza de peste patruzeci de ani laboratorul de cercetare in psihologie sociala al Universitatii din Nice. In plus, sustine conferinte si activeaza ca formatoare de specialisti pe toate continentele. Incepand din anii ’70, este consultant al Natiunilor Unite. GASESTI AICI CARTEA

“Copilul si arborele genealogic”

de Elisabeth Horowitz

O carte-document, de o importanta covarsitoare asupra vietii umane. O carte consacrata legaturii existente intre arborele genealogic si destinul personal, dedicata influentelor romanului familial asupra conceperii, nasterii si viitorului copilului.

Un copil se va naste, un copil s-a nascut, un copil creste… El se va inscrie intr-o descendenta, devenind la randul sau mostenitorul unei povesti de familie. Exista, la toti copiii, o nevoie imperioasa de a avea relatii personale cu membrii familiei, de a afla informatii cu privire la originile sale. Asadar, ce stim despre legaturile de atasament si trecutul familial, despre conceperea copilului si influentele genealogice, despre influenta prenumelui, a numelui de familie si a datei de nastere asupra destinului copilului? Ce influenta are rangul nasterii? Dar relatiile copilului cu fratii si surorii?

Care este valoarea cartii?

Cine ce-a facut? O parte fundamentala a educatiei consta in a transmite copilului istoria propriilor radacini materne si paterne. Aceasta legatura dintre generatii, atunci cand este stabila si bazata pe afectiune, constituie temelia pe care se va edifica personalitatea copilului. Intr-o maniera simpla si argumentata, cu exemple edificatoare luate din practica de terapeut, autoarea ne explica influenta generatiilor anterioare asupra copilului. O carte utila in educatia celor mici.

Cine este autorul?

Elisabeth Horowitz este specializata, de peste douazeci de ani, in studiul si analiza arborelui genealogic. A fondat, in anul 2000, Asociatia Franceza de Psihogenealogie. VEZI AICI CARTEA

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.